PROIECTUL EUROPEAN ERASMUS+ ”Healthy Live – Healthy Kids – Healthy Future” ROMANIA, 4 - 8 APRILIE 2022
“Healthy Live - Healthy Kids - Healthy Future”
ROMÂNIA, PERIŞORU
04 - 08.04.2022
În săptămâna 4-8.04.2022 Şcoala Gimnazială Nr. 1 Perişoru a găzduit a 3 a mobilitate a proiectului internaţional Erasmus+ „ Healthy Live - Healthy Kids - Healthy Future “.
La această mobilitate au participat elevi şi profesori din patru ţări partenere: Bulgaria, Macedonia de Nord, Portugalia şi România.
Echipa Erasmus+ România a fost format din 5 cadre didactice (Tătuc Gabriela, Crăciun Cecilia - Oana, Hodorogea Ana - Maria, Rotaru Mihaela - Carmen şi Nedelcu Ioana) şi 12 elevi (Beznea Robert - Vasile, Bucur Carla - Ștefania, Ciobanu Bianca - Roxana, Crăciun Liana - Elena, Filipoiu Raluca - Andreea, Gheorghe Mădălina - Gabriela, Ioniţă Francesco - Alexandro, Malașincu Lucia - Maria, Măciucă Ioana - Alexandra, Măciucă Alexandra - Ştefania, Nicolae Daria - Ștefania şi Stroe Bianca - Florina).
La deschiderea activităţilor specifice acestei mobilităţi au participat alături de cele 4 echipe, oficialităţi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, oficialităţi ale Administraţiei Locale, elevi ai şcolii şi părinţi.
Ziua de marţi a fost dedicată unei excursii tematice la Bucureşti. Activitatea a vizat următoarele obiective: Palatul Parlamentului, Muzeul Satului şi Librăria Cărtureşti.
Referitor la activităţile desfăşurate în şcoală acestea au fost planificate şi realizate având ca numitor comun importanţa alimentaţiei sănătoase şi a sportului, pentru organismul uman. Tema s-a concretizat prin activităţi sportive, prezentarea unor materiale informative, jocuri tematice etc care au avut loc miercuri, 6 Aprilie 2022.
În cadrul zilei de joi, a fost organizată o deplasare la Sinaia a cărui obiectiv principal a fost vizitarea Palatului Peleş. În partea a doua a zilei a fost realizat un tur al oraşului.
Pe plan local au fost vizitate Grădiniţa cu Program Normal - Perişoru, Herghelia Jegălia şi Biserica din Perişoru-Gară.
În ultima zi de activităţi au fost oferite certificatele de participare şi de asemenea au fost discutate aspecte referitoare la următoarea mobilitate, pentru că ....... AVENTURA CONTINUĂ .............. următoarea experienţă ...... BITOLA, MACEDONIA DE NORD!!!!
Rezultatele înregistrate în urma desfăşurării acestei mobilităţi s-au concretizat în îndeplinirea obiectivelor proiectului, experienţa unică de a participa la activităţi atractive, îmbogăţirea bagajului informaţional, şi realizarea unor prietenii de lungă durată.